Sfântul Ioan Gură de Aur : De ce mai toti ajung in iad.

1

Plăcerea păcatului este ca o umbră şi ca un vis. Se stinge înainte ca omul să guste bine din ea. Însă pedepsele care o urmează nu au sfârşit. Puţină este dulceaţa pe care i-o dăruieşte omului, dar veşnică amărăciunea. Ceea ce este un vis de o clipă în faţa întregii vieţi, la fel sunt şi desfătările pământeşti în faţa chinurilor iadului. Şi adevărat, cine ar vrea să aibă un vis plăcut din cauza căruia ar urma să fie pedepsit toată viaţa?
Să ne ferim, dragii mei, de viclenia diavolului, care ne înşeală cu lucruri mici şi ne face să săvârşim păcate mari. Altfel vom fi osândiţi împreună cu el în iadul cel veşnic, vom auzi şi noi la Judecată cuvintele: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41).
Unii, însă, spun: „Dumnezeu este iubitor de oameni, nu va face asta”. Şi îi întrebăm: „Prin urmare acestea s-au scris în zadar?”. „Nu”, răspund ei, „ci pentru ca să ne înspăimântăm şi să fim buni”. „Adică dacă nu devenim buni, dacă rămânem răi până la sfârşit, nu ne va trimite în iad? Şi nu-i va răsplăti pe oamenii virtuoşi?”. „Da, îi va răsplăti. Dumnezeu ne răsplăteşte chiar mai mult decât o merităm”. „Bine, dar cum cele referitoare la răsplată sunt adevărate şi se vor realiza negreşit iar cele privitoare la iad nu?”.
Cât de uneltitor este diavolul! Cât de lipsit de iubire de oameni este! Acesta ne bagă în minte astfel de cugete, care ne conduc la nesârguinţă şi trândăvie. Ştie, vicleanul, că frica de iad este ca un căpăstru care ne strânge sufletul şi-l înfrânează de la rele. Se străduieşte deci în toate felurile să ni-l scoată, ca să ne arunce lesne de râpă.
Orice cuvinte pe care le luăm din Scriptură despre iad, unii spun că sunt doar ameninţări şi că nu se vor înfăptui. Bine, să acceptăm – chiar dacă asta dovedeşte necuviinţă – că aşa ar fi cu privire la cele viitoare. Însă pentru cele ce s-au întâmplat, pentru cele ce s-au făptuit deja, ce ne vor spune?
Îi întrebăm: Aţi auzit de marea nenorocire, de acea distrugere a lumii care s-a petrecut pe vremea lui Noe? Nu cumva şi aceea a fost spusă doar ca o ameninţare? Nu s-a întâmplat, nu s-a făptuit? N-o mărturisesc chiar şi munţii Armeniei, unde s-a oprit corabia pentru a aduce aminte de întâmplare? Şi atunci mulţi ziceau că nu se va întâmpla nimic rău. O sută de ani a construit corabia dreptul Noe, o sută de ani a strigat, dar nimeni nu l-a crezut. Şi pe când nu credeau în cuvintele ameninţătoare, i-a aflat pedeapsa adevărată. Aşadar Cel Care i-a pedepsit atât de aspru, nu ne va pedepsi mult mai aspru pe noi? Căci fărădelegile timpurilor noastre nu sunt deloc mai mici ca cele din vremea aceea. Nu există păcat care să nu se săvârşească astăzi.
Spuneţi şi voi, cei care aţi mers vreodată în Palestina, spuneţi, ca să audă şi cei care n-au fost acolo: În apropierea fluviului Iordan există o regiune foarte roditoare. Sau, mai bine-zis, exista. Acum nu mai este. Odată acolo era un adevărat rai, aşa cum ne spune Evanghelia. Astăzi a ajuns cea mai neroditoare dintre toate pustiile. Vezi acolo copaci şi vezi în ei fructe. Însă fructele sunt acolo pentru a aduce aminte de urgia lui Dumnezeu. Vezi rodii. Ramurile par înfloritoare, rodiile par frumoase şi sunt dorite de trecătorul nebănuitor. Însă îndată ce ia o rodie şi-o sparge, doar praf şi cenuşă rămân în mâinile lui. Găseşti aşadar acolo pomi şi fructe, dar în realitate nu sunt pomi şi fructe. Găseşti aer şi apă, dar n-au nici o legătură cu aerul şi apa pe care le ştim. Toate sunt neroditoare, toate sunt seci, toate vorbesc despre urgia care a izbucnit odată şi înfăţişează urgia viitoare. Nu cumva şi cele pe care vi le-am spus sunt simple ameninţări? Nu, nu sunt vorbe goale, sunt adevăruri.
Dar, îmi veţi zice, toate acestea despre care ne povesteşti, despre Sodoma şi Gomora şi despre nimicirea lor, sunt grele. Dar şi ceea ce spuneţi voi, că nu există iad, că Dumnezeu pur şi simplu ne ameninţă, nu sunt grele? Dacă voi aţi fi crezut în cuvintele lui Hristos n-ar mai fi fost necesar ca eu să aduc dovezi despre existenţa iadului.
În Sodoma exista atunci un păcat trupesc înfricoşător. Doar unul. Şi pentru acesta au fost pedepsiţi. În ţara noastră astăzi se săvârşesc nenumărate păcate, şi ca acela al sodomiţilor şi chiar mai rele decât acela. Vă întreb deci: Dumnezeu, Care a lăsat atunci mânia Lui să izbucnească şi n-a ţinut seamă nici de implorările lui Avraam, nici de jertfirea de sine a lui Lot, care chiar şi pe fiicele sale era gata să le ofere sodomiţilor desfrânaţi ca să salveze cinstea trimişilor Lui, cum va îndura acum atâtea păcate ale noastre? Glume, îndelungă vorbire, rătăcire şi amăgire a diavolului sunt toate cuvinte despre inexistenţa iadului.
Vrei să-ţi aduc şi alt exemplu? Aminteşte-ţi cum l-a pedepsit Dumnezeu pe Faraon al Egiptului, care i-a fugărit cu armata lui pe israeliţi, înecându-l în Marea Roşie şi pe el şi oastea lui, şi toate carele lor. Poate îmi vei spune că acela fusese foarte necuviincios. Şi într-adevăr aşa a fost. Dar îţi voi arăta cum au fost pedepsiţi alţii, care credeau şi se aflau aproape de Dumnezeu.
Auzi ce spune Pavel: „Să nu ne desfrânăm, cum s-au desfrânat unii israeliţi şi într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii; nici să-L ispitim pe Domnul, aşa cum L-au ispitit unii din ei şi au pierit de şerpi; nici să cârtiţi, aşa cum au cârtit unii din ei, şi au fost nimiciţi de către pierzătorul” (I Corinteni 10, 8-10). Aşadar dacă desfrânarea şi cârtirea au o asemenea urmare nimicitoare, ce urmare vor avea păcatele noastre?
Şi să nu te amăgeşti, văzând că acum Dumnezeu nu pedepseşte imediat. Aceia au fost pedepsiţi atunci în acelaşi ceas pentru că nu ştiau nimic despre iad. Tu însă vei plăti acolo păcatele pe care le faci aici. Apoi gândeşte-te şi la următorul lucru: Dacă pe israeliţi, care se aflau într-o stare duhovnicească de prunc, i-a pedepsit Dumnezeu atât de aspru, cum se va milostivi de noi? Aşa ceva ar fi lipsit de judecată. Noi, chiar şi pentru aceleaşi păcate ca ale lor, avem o vină mai mare. De ce? Fiindcă ne-am învrednicit să primim har mai mare, harul lui Hristos, harul Sfântului Duh. Aşadar de vreme ce suntem cuprinşi nu numai de aceleaşi păcate ca ale lor, ci de unele şi mai mari şi mai grave, cum vom rămâne nepedepsiţi?

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos, duhovnicesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s