Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei

1

Pag. 76 – Fiind adus Moise și văzând că Luchie [episcopul] se pornise să-și pună mâinile peste el, a zis: «Să nu fie ca eu să fiu hirotonit prin mâna ta. Căci nu se pogoară Harul Sfântului Duh când îl chemi tu». Luchie însă a zis: «De ce rostești cu bănuială acestea?». Iar Moise i-a răspuns: «Nu vorbesc din bănuială, ci știu bine cele pe care le grăiesc. Fiindcă tu nu numai că lupți împotriva dogmelor apostolești și înveți cele contrarii, ci la cuvintele de hulă adaugi încă și fapte fără de lege. Căci ce rău-credincios nu a pătruns prin tine în adunările bisericești? Care dintre bărbații vrednici de laudă n-a fost izgonit?»

Pag. 95 – Toți acești clerici au încetat, până astăzi, comuniunea cu Nestorie și tot de aceea și alții se feresc, în ascuns, de împărtășirea cu el. Alți Preoți preaevlavioși au fost opriți să predice, pentru că în Biserica Sfintei Irina cea de lângă mare au osândit dogma eretică, ce s-a arătat acum din nou în chip nelegiuit.

Pag. 91 – Poporul credincios, care luptase atât de mult împotriva rătăcirii ariene, vedea o nouă primejdie a coborârii Persoanei lui Iisus la treapta de creatură – de data aceasta pe o altă cale. Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioşii „nu au voit să aibă părtăşie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar şi acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câţiva nemintoşi şi adulatori de-ai săi. Mai toate Mănăstirile şi Arhimandriţii nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinţei lui.”

Pag. 102 – Când Ipatie a cunscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cunveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la Proscomidie… Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: «De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?». Iar Ipatie i-a răspuns: «De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop». Atunci Evlalie i-a spus cu mânie: «Mergi și îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te și pedepsesc.» Și i-a răspuns Ipatie: «Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, și cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut».

Pag. 287 – Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii, s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea.
Împărtăşania bisericii eretice a iconoclaştilor, care „s-au rupt pe sine din trupul cel cu încincite vârfuri al Bisericii” şi „s-a tăiat” din trupul lui Hristos, „supunându-se anatemelor veşnice”, nu este numai lipsită de valabilitate şi vrednică de lepădat, ci, mai mult, de-a dreptul vătămătoare. După marele Mărturisitor Teodor, împărtăşania ereticilor din afara Bisericii nu este „Trupul lui Hristos”, ci „împărtăşire de vrăjmaşul”, „pâine veninoasă” şi „otravă nu de trup vătămătoare, ci care înnegreşte şi întunecă sufletul.” „Precum se osebeşte lumina de întuneric, aşa şi împărtăşania ortodocşilor de cea a ereticilor; una luminează, cealaltă întunecă, una uneşte cu Hristos, cealaltă cu diavolul, una dă viaţă sufletului, cealaltă ucide”. Cel ce se împărtăşeşte cu acestea (împărtăşania ereticilor) este, ca şi Iuda, străin de moştenirea lui Hristos, şi părtaş celor cate L-au răstignit pe Domnul.

„Precum dumnezeiasca Pâine, atunci când se ia de la drept-credincioşi, îi face pe toţi ce se împărtăşesc un singur trup, aşa şi pâinea eretică, de vreme ce îi face pe cei ce o primesc în acest chip (ca împărtăşanie) să aibă părtăşie între ei, îi face un trup potrivnic lui Hristos.”

De altfel, „biserica ce se pângăreşte de eretici nu mai este biserică sfântă a lui Dumnezeu, ci casă pângărită, cum zice Marele Vasile, de vreme ce, îngerul care se află într-însa, precum în orişice biserică, s-a îndepărtat din pricina necucerniciei ereticilor. De aceea nici jertfa ce se săvârșește într-însa nu este bine-primită la Dumnezeu. Ascultă-l pe Cel ce zice: «Iar cel fărădelege, care jertfeşte Mie viţel, ca cel ce bate om» (Isaia 66,3)”

Spunea de asemenea că este bine ca cel nebotezat să se boteze, la caz de nevoie, de către monah sau un mirean ortodox, decât să moară nebotezat sau să primească botezul de la eretici. Interzicea să facem rugăciune, să aducem prinoase de ulei sau ceară pentru eretici, ori să le facem parastase, „căci nu sunt lucruri de joacă cele dumnezeieşti […] Nici nu va fi aşezat cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi şi judecat.” De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocşii care au murit având împărtăşire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.
În acord cu învățătura dumnezeieştilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceştia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaş, chiar dacă ar da toţi banii acestei lumi. Dar, pentru ce vorbesc despre comuniune? Chiar şi dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are o legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns.”
În sfârşit, spunea că în vremurile de înflorire a ereziei, „nu numai cel ce este mai înalt în rang şi cunoştinţă trebuie să lupte, să grăiască şi să înveţe cuvântul Ortodoxiei, ci şi cel din treapta ucenicului este dator să propovăduiască adevărul şi să vorbească cu slobozenie.”

Pag. 333 – Într-o altă scrisoare de a sa (1229), Sfinţitul Gherman îi îndeamnă pe credincioşii din Cipru: „Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să nu primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri în casele voastre, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.

[…] Acei clerici care recunosc Biserica noastră şi voiesc să ţină credinţa predanisită de Părinţi, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuşi de puţin ascultare, din pricină că episcopii îi vor afuirisi (cu scopul de a-i convinge să se supună „bisericii latine”), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane şi i-au primit pe episcopii străini şi uzurpatori şi le-au dat mâna, semn al supunerii şi al înrobirii […]

[…]Cât despre voi, popor ales al lui Dumnezeu, întăriţi-vă în Credinţă, îmbărbătaţi-vă, fiţi tari, îndreptaţi-i pe cei fără rânduială şi mustraţi-i pe cei ce răstălmăcesc buna-cinstire. Să nu trădaţi niciodată dintre Dogmele drepte pe care le-aţi primit din vechime. Să socotiţi bucurie şi câştig orice necaz pământesc şi orice pagubă, ca să păstraţi întru voi neatinsă comoara Credinţei Ortodoxe.”

Pag. 353 – Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor unionişti”.

Pag. 541 – Arienii, de exemplu, „au fost dovedinţi eretici şi excluşi din Biserică, după judecata întregului Sobor (cel Dintâi) Ecumenic”. „Cine nu ştie – spune Sfântul Grigorie al Nyssei – că ceea ce desparte erezia de Biserică este cugetul rău-credincios, în care stăruind ereticii, îi scoate afară din „trupul Bisericii”, adică îi înstrăinează „şi de Dumnezeu, şi de Biserica Sobornicească”. „Cum să ţină de Biserica Sobornicească cei care s-au depărtat de Credinţa Apostolească şi s-au făcut născocitori de inovaţii rele?”, se întreabă şi Marele Atanasie.

Pag. 542 – Îndepărtarea din trupul Bisericii a ereticilor osândiți are drept firească urmare golirea tainelor lor de Harul Preasfântului Duh, acestea devenind în continuare fără valoare, „mincinoase și deșarte”. «Iar cei ce s-au rupt, făcându-se mireni, nu aveau puterea (autoritatea) nici de a boteza, nici de a hirotoni, nici nu puteau să dea altora Harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut.»

Pag. 543 – Prin urmare, atât acești episcopi eretici, care s-au abătut de la Dreapta Credință și au părăsit Biserica cea Una, cât și cei hirotoniți de ei sunt socotiți de către Părinții Bisericii simpli mireni, chiar dacă au fost hirotoniți canonic și n-au întrerupt continuitatea lanțului hirotoniei canonice, care și-a luat începutul de la Apostolii înșiși. Cu alte cuvinte, ereticii, în afara Bisericii fiind, nu au succesiune apostolică, de vreme ce, potrivit învățăturii Părinților, succesiunea apostolică nu se întrerupe doar printr-o transmitere nelegitimă sub raport exterior a hirotoniei, ci și din pricina abaterii de la Dreapta Credință.

Pag. 552 – Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie, dar auzind că se afla acolo ereticul Cerint, a plecat îndată din baie, fără să apuce măcar să se spele. Atâta grijă au avut Apostolii și ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul din cei ce strâmbau adevărul. În același fel și Marele Vasilie afirmă că trebuie să evităm orice părtășie cu ei (cu ereticii) și să le respingem cuvintele, ca unele ce sunt otravă pentru suflete, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului întregește: Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta, ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni 5,11); și nici să nu te amesteci cu (ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.

Pag. 566 – Într-adevăr, ortodocșii au întrerupt comuniunea cu Sfântul Macedonie al Constantinopolului când acesta a consimțit la abandonarea Sinodului al IV-lea Ecumenic. Restabilirea comuniunii a avut loc numai după ce Patriarhul a mărturisit public recunoașterea Sinodului. […] Locuitorii Constantinopolului preferau să rămână neîmpărtășiți cu anii, decât să se împărtășească cu patriarhul eretic Timotei.

Din cartea Străjerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei (Arhimandrit Vasilios Papadakis, Ed. Egumeniţa, 2015)

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos, duhovnicesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s