Rușinea de a-ți face cruce

sfcruce

Scrii că în societate nu se obișnuiește acum să-ți faci semnul crucii. De pildă, când pornește trenul ai vrea să îți faci cruce, dar te temi de batjocuri, și singură rezolvi dilema prin cuvintele Mântuitorului:
Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri (Mc. 8,38).
De ajuns este și aceasta pentru a urma fără frică regulile religioase, dar există și multe alte învățături creștine care arată că nu trebuie să urmăm lumii și obiceiurilor ei: Domnul spune că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lumii, iar Apostolul Iacov arată că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Nu putem sluji lumii, adică obiceiurilor lumești ce nu se potrivesc cu creștinismul. Din păcate, acum „nu se obișnuiește în societate” să-ți faci cruce. Or, este vorba de mântuitoarea pecete a crucii și a numelui lui Hristos.

Din Școala ortodoxiei pentru începători, Editura Sofia, p. 143-144

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos, duhovnicesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s