Altă armonie în afara armoniei desăvârşitei iubiri a lui Hristos eu nu cunosc

10409785_1513649845561637_6044438292753412466_n

Aristocratismul duhovnicesc, care păstrează armonioasă împreuna-vieţuire a “alcătuirii” duhovniceşti, psihice şi trupeşti a omului, determină ceea ce obişnuieşte a se numi în cercurile monastice “sănătate duhovnicească”. Cu toate acestea, “împreuna-vieţuire” armonioasă a tuturor planurilor finite noastre vine ca o cunună a multor ani de nevoinţă, legată de luptă cu patimile. De nenumărate ori sufletul îndură cele mai felurite “furtuni” duhovniceşti, cercetările harului, înfricoşătoare atacuri drăceşti, boli trupeşti, lupta cu negrijania, lupta pentru rugăciune, lupta cu oamenii care, în neînţelegerea lor, vrăjmăşuiesc împotriva inclinărilor noastre duhovniceşti, şi altele asemenea.
Un renumit teolog erudit, care petrecuse destulă vreme la Athos, observând doi monahi către care avea o oarecare simpatie, a zis unuia dintre ei:

– Părintele A. şi matale sunteţi două tipuri de creştini opuse: părintele A. este tipul armonios, iar matale cel tragic.

Monahul a răspuns:

– Eu nu cunosc altă armonie în afara armoniei desăvârşitei iubiri a lui Hristos, iar acolo unde aceasta nu se afla, tragedia conflictului este inevitabilă. Dragostea eu nu am dobândit-o, şi cum aş putea fi eu liniştit?
Monahul, în răspunsul său, trăda conştiinţa obişnuită a aghioriţilor, că Athosul este o mare bolniţă, că toţi într-o măsură sau alta sunt bolnavi, deoarece sănătatea sufletească se înţelege ca biruinţă asupra păcatului şi a patimilor, şi o viaţă nouă, plină de har, în Dumnezeu. Concepţia obişnuită a psihiatriei socoteşte sănătos pe acela ale cărui conflicte nu au atins o formă acută, vădit dezastruoasă pentru individ, sau de netolerat în plan social. Ca atare, psihiatrul nici nu mai ia în consideraţie de se dă cumva exceselor trupeşti sau suferă de vreo oarecare patimă – destul ca pacientul să nu simtă suferinţă din vreun conflict lăuntric sau să săvârşească fapte care să violeze normele obişnuite ale societăţii omeneşti.
Astfel, pentru psihiatru, problema vindecării se reduce la înlăturarea conflictului lăuntric, însă pentru monah aceasta este tema sfintei desăvârşiri”.

Arhimandritul Sofronie, Naşterea întru împărăţia lui Dumnezeu cea neclătită, Editura Reîntregirea

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos, duhovnicesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s