Învățături și povețe despre liniște

1

1. Îndeletnicește-te cu liniștea în cuvinte, cu liniștea și în fapte, asemenea și în râs și în umblet. Fugi de avântul năvalnic.

2. Căci astfel mintea va rămâne sigură și nu va fi bolnavă, mânată fiind de avântul tulburător, și nici iute la judecată, nici nu va fi biruită de lăcomie, dar va fi biruită de mânia aprinsă, va fi biruită de celelalte patimi. Căci le stă înainte gata să le fie lor răpire.

3. Or, se cuvine ca mintea să stăpânească patimile șezând la înălțime pe tron liniștit, privind către Dumnezeu. Nici nu fi mocăit la fapte, nici zăbavnic la vorbă, nici în umblet plin de lenevie, astfel ca o bună rânduială să-ți împodobească liniștea (isihia) și purtarea ta să se arate ca ceva dumnezeiesc și inteligibil.

4. Ferește-te și de semnele mândriei: ținuta semeață și capul ridicat și pasul picioarelor delicat și săltat.

5. Blânde să-ți fie cuvintele față de cei pe care-i întâlnești și vorbirea dulce, rușinându-te de femei, și privirea să-ți fie abătută la pământ.

6. Vorbește rezervat toate și dă cuvânt cu folos după nevoia ascultătorilor, măsurându-ți cuvintele, atât cât să fii auzit, nici să scape auzului celor prezenți din cauza glasului scăzut, nici covârșind auzul cu strigătul.

7. Păzește-te să vorbești ceva pe care să nu-l fi gândit bine mai dinainte, nici nu asculta cu ușurătate, nici nu strecura cuvintele tale printre ale altuia.

8. Căci trebuie să asculți fiecare cuvânt în parte și apoi să vorbești, alternând cuvântul cu tăcerea. Învață de la celălalt cu bucurie și învață pe altul fără pizmuire, ca nu cumva din pizmă să-i oprești pe ceilalți de la înțelepciune, nici nu te da în lături de la a învăța.

9. Urmărește să-i cinstești pe cei mai bătrâni ca fiind egali părinților, ca slujitori ai lui Dumnezeu, iar celor mai tineri decât tine fă-te pildă de înțelepciune și virtute.

10. Să nu fii certăreț cu prietenii, nici batjocoritor, nici glumeț.

11. Fugi cât de tare poți de minciună și vicleșug și insultă. Poartă-te cu bunăvoință, iar cu cel mândru și batjocoritor fii blând și cu mărime de suflet.

12. Toate să le atârni de Dumnezeu, și faptele, și cuvintele și toate ale tale încredințează-le lui Hristos, și adeseori întoarce-ți sufletul la Dumnezeu și cugetul întărește-l cu puterea lui Hristos, ca unul care te odihnești la limanul dumnezeiesc, în lumina Mântuitorului, de orice vorbă și orice faptă.

13. Și la amiază unește-ți cugetul cu oamenii, dar cu Dumnezeu adeseori în zi, și mai mult noaptea. Să nu te stăpânească somnul mult, rugându-te lui Dumnezeu și lăudând: Căci somnul lung este asemănare morții.

14. Petrece toată ziua făcând sau zicând ceva bun cu oamenii, dar fă-te pururea părtaș lui Hristos care luminează din cer dumnezeiasca rază. Bucurie neîncetată să-ți fie ție Hristos.

15. Nici nu slăbi tăria sufletului în tihna ospățului și a băuturilor, schimbând în minte desfătările cărora nu este sațiu, dă ceea ce este de trebuință trupului și nu te grăbi la mâncări, mai înainte să fie vremea mesei.

16. Pâine să fie cina ta și verdețurile pământului să-ți fie puse dinainte și roadele din pomi. Mergi la masă așezat și nu alerga ca un nebun, arătând lăcomie a pântecelui. Să nu fii mâncător de carne, nici iubitor de vin, ca să nu te îmbolnăvești.

17. Ci în locul plăcerilor care vin din acestea preferă desfătările din cuvintele și laudele dumnezeiești și din înțelepciunea dăruită ție de la Dumnezeu.

18. Grija ta cerească pururea să se înalțe la cer. Și lasă multele griji ale trupului, îndrăznind în nădejdile cele către Dumnezeu, că îți va da ție cele de trebuință – hrană spre viață și acoperământ trupului și leacuri pentru răcelile de iarnă. Căci al Împăratului este tot pământul și toate cele câte cresc din pământ. Va purta de grijă cu asupra de măsură de slujitorii Lui și-i va cinsti ca temple și biserici ale Lui.

19. De aceea nu te teme prea mult nici de boli, nici de apropierea vremii bătrâneții așteptate. Căci va înceta și boala, când îi va plăcea Împăratului și când aceasta va fi bine pentru sufletul tău, (iar la bătrânețe te va acoperi cu puterea dumnezeiască, asemenea unor aripi[1]).

20. Acestea știindu-le și fiind cu bună îndrăznire în bolile cele tari ale sufletului – așa cum în arenă cel mai bun luptător rabdă cu putere și neabătut durerile – nici nu-ți lăsa sufletul apăsat de întristare.

21. Dacă zaci de boală, nu te îngreuna, nici dacă ți se întâmplă vreo altă nenorocire, ci înalță-ți mintea cu vitejie, aducând mulțumire lui Dumnezeu, și în mijlocul durerilor cugetă cele mai înțelepte ale oamenilor și cele pe care nu le găsești cu ușurință la oameni.

22. Miluiește pe cei nedreptățiți și cere ajutor de la Dumnezeu pentru oameni. Pleacă-te la prietenul care cere de la tine și celor nedreptățiți le dă sprijin, vrând să faci cunoscută oamenilor puterea Lui, precum și celui ce vine la cunoștință, ca să se înalțe ei la Dumnezeu și să se bucure de fericirea veșnică, când Fiul lui Dumnezeu va veni restaurând cele bune drepților.

23. Bine este a se teme pururea și a nu se încrede sieși cu nici un chip, ca să nu se scufunde cineva rău. Căci știind că face bine, nu este cum crede. Ci mai degrabă să-L roage pururea pe Domnul,

24. ca să-i fie lui povățuitor, și cale, și minte, și discernământ, și tâlcuitor. Până ce Îl va găsi pe Hristos în el însuși, să nu se încreadă deloc în sineși.

25. Ca atunci când cineva este izbăvit din primejdia corabiei, ca să se salveze, nu-i este lui grija pentru cele de pe corabie, din pricina fricii de mare, așa și creștinul trebuie să se teamă pururea de Dumnezeu și să nu disprețuiască.

26. Cel ce vrea să se mântuiască, să se lupte cum vrea Dumnezeu. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Cel ce iubește pe Dumnezeu să se silească să iubească și pe aproapele său.

27. Să fie smerit înaintea lui Dumnezeu și oamenilor, luând aminte pururea la inimă și stând împotriva gândurilor rele. Și când va lua cineva aminte acolo, pururea trebuie să fie în frică, și iubitor, și smerit și să aibă grijă cum să Îi placă Domnului sau cum să lupte cu omul cel vechi[2].

28. Iar cel ce este fără grijă, având inima pierdută, acesta a rămas în vechime, încă nu a început să lupte și nu știe să poarte război.

29. Bine este ca pururea să fie în frică și să caute pricepere și ajutor de la Domnul, ca să poată cineva să fie mântuit prin Domnul. Amin.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Despre liniște (isihie), în Cuvinte ascetice și epistole, 62, Editura Doxologia)

[1] Cf. Ps. 16, 8; 35, 8.
[2] Cf. Rom. 6, 6; Ef. 4, 22; Col. 3, 9.

1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Cuvinte de folos, duhovnicesti. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s